ruptură
/rup'tu.rə/Etimologie
Din rupt + sufixul -ură.
Definiții
- faptul de a se rupe; întrerupere a continuității materiei, (fig.) a relațiilor, a colaborării dintre oameni.
- loc în care un obiect este rupt; sfâșietură, spărtură, gaură.
- locul unde un teren este rupt de ape, de puhoaie.
- bucată ruptă din ceva.
- zdreanță, cârpă.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | ruptură | rupturi |
| genitiv-dativ | rupturii | rupturilor |
| vocativ | ruptură | rupturilor |
| articulat | ruptura | rupturile |