roșățea
/ro.ʃəˈʦe̯a/Etimologie
De la roșu.
Definiții
- (bot.) (Butomus umbellatus) plantă erbacee cu tulpina cilindrică dreaptă, cu flori dispuse într-o umbelă terminală.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | roșățea | roșățele |
| genitiv-dativ | roșățelei | roșățelelor |
| vocativ | roșățea | roșățelelor |
| articulat | roșățeaua | roșățelele |
Sinonime: (bot.) (reg.) ghiocel, păpurică, crin-de-apă, crin-de-baltă, fânul-cămilei, fânul-câinelui, garoafă-de-apă, micșunea-de-baltă, micșuneaua-apei, papură-de-rogojină, pipirig-înflorit