rostuitor
/ros.tu.i'tor/Etimologie
Din a rostui + sufixul -tor.
Definiții
- unealtă a lemnarului constituită dintr-o lamă de oțel, cu care se abat dinții pânzelor de ferăstrău.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | rostuitor | rostuitoare |
| genitiv-dativ | rostuitorului | rostuitoarelor |
| vocativ | rostuitorule | rostuitoarelor |
| articulat | rostuitorul | rostuitoarele |