ronțăială
/ron.ʦəˈja.lə/Etimologie
Din a ronțăi + sufixul -eală.
Definiții
- faptul de a ronțăi; zgomot produs de roaderea cu dinții a unui corp tare: ronțăire, ronțăit.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | ronțăială | ronțăieli |
| genitiv-dativ | ronțăielii | ronțăielilor |
| vocativ | ronțăială | ronțăielilor |
| articulat | ronțăiala | ronțăielile |