ridicătură
/ri.di.kə'tu.rə/Etimologie
Din a ridica + sufixul -ătură.
Definiții
- înălțime, proeminență.
- loc ridicat; dâmb.
- faptul de a ridica (lucruri grele).
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | ridicătură | ridicături |
| genitiv-dativ | ridicăturii | ridicăturilor |
| vocativ | ridicătură | ridicăturilor |
| articulat | ridicătura | ridicăturile |