reticență
/re.ti'ʧen.ʦə/Etimologie
Din franceză réticence.
Definiții
- trecere sub tăcere a unui lucru care trebuia sau putea să fie spus; omitere intenționată a unui gând; lucru omis.
- figură de stil constând în întreruperea bruscă a unei idei și trecerea la alta, lăsând să se înțeleagă cele neexprimate.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | reticență | reticențe |
| genitiv-dativ | reticenței | reticențelor |
| articulat | reticența | reticențele |