retăbăcire
/re.tə.bə'ʧi.re/Etimologie
Din re- + tăbăcire.
Definiții
- operație care se efectuează după tăbăcirea propriu-zisă, mai ales la pieile de talpă, și care constă în tensionarea pieilor în soluții concentrate de tananți pentru umplerea spațiilor goale dintre fibre.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | retăbăcire | retăbăciri |
| genitiv-dativ | retăbăcirii | retăbăcirilor |
| vocativ | retăbăcire | retăbăcirilor |
| articulat | retăbăcirea | retăbăcirile |