reforma

Etimologie

Din franceză réformer < latină reformare.

Definiții

1. (v.tranz.) a schimba (în bine); a înnoi, a primeni o stare de lucruri, o concepție etc.; a face o reformă.
2. (v.tranz.) a scoate din uz o unealtă, o mașină etc.; a da la reformă datorită degradării totale sau parțiale.
3. (v.tranz.) a scoate o persoană din evidența sau din serviciul armatei (ca inapt din punct de vedere fizic).
4. (v.refl.) (înv.) a se forma din nou, a se reface.
5. forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru reforma.

Exemple

• A reforma ortografia.

Declinare

Sinonime: 1: modifica, schimba

Antonime: menține, păstra

Etimologie

Din reformă.

Definiții

1. forma de singular articulat pentru reformă.

Etimologie

Din franceză réforme, germană Reform.

Definiții

1. transformare politică, economică, socială, culturală, cu caracter limitat sau de structură, a unei stări de lucruri, pentru a obține o ameliorare sau un progres; schimbare în sânul unei societăți (care nu modifică structura generală a acelei societăți).
2. (art.) mișcare social-politică și religioasă cu caracter anticatolic și antifeudal, apărută în Europa apuseană în sec. xV-XVI, care a susținut principiul mântuirii prin credință, secularizarea averilor clerului, simplificarea ierarhiei și cultului catolic și introducerea limbilor naționale în serviciile de cult; reformare.
3. scoaterea din uz a unui material, a unei unelte etc. în urma degradării lor; (concr.), Totalitatea materialelor, uneltelor, efectelor, armelor etc., socotite la un moment dat ca inutilizabile (prin degradare); (p.ext.) depozit în care se păstrează un asemenea material.
4. scoaterea din cadrele armatei a unui militar (pentru motive de incapacitate fizică).

Declinare

Etimologie

Din reforma.

Definiții

1. forma de persoana a III-a singular la perfect simplu pentru reforma.