răzuitor
/rə.zu.i'tor/Etimologie
Din a răzui + sufixul -itor.
Definiții
- unealtă folosită la răzuirea lemnului sau a unor piese de metal.
- răzătoare.
- unealtă cu care se răzuiesc diferite obiecte (pentru a le curăța).
- mașină cu care se îndepărtează radiculele de pe bobul de orez încolțit.
- unealtă în formă de târnăcop mic sau de sapă cu care se curăță noroiul, gheața etc. adunate între șinele și contrașinele unui pasaj de nivel.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | răzuitor | răzuitoare |
| genitiv-dativ | răzuitorului | răzuitoarelor |
| vocativ | răzuitorule | răzuitoarelor |
| articulat | răzuitorul | răzuitoarele |