punctator
/punk.ta'tor/Etimologie
Din a puncta + sufixul -tor.
Definiții
- unealtă de oțel cu vârf conic ascuțit, cu ajutorul căreia se trasează (prin lovirea cu ciocanul) pe diverse piese metalice reperele unei perforații ulterioare.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | punctator | punctatoare |
| genitiv-dativ | punctatorului | punctatoarelor |
| vocativ | punctatorule | punctatoarelor |
| articulat | punctatorul | punctatoarele |