procurator
/pro.ku.ra'tor/Etimologie
Din franceză procurateur < latină procurator, procuratoris.
Definiții
- magistrat roman, ales de obicei dintre liberți, însărcinat cu strângerea dărilor și cu conducerea provinciilor imperiale.
- înalt demnitar în republicile Veneției și Genovei, în evul mediu.
- persoană care acționează în numele cuiva, pe baza unei procuri; mandatar.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | procurator | procuratori |
| genitiv-dativ | procuratorului | procuratorilor |
| vocativ | procuratorule | procuratorilor |
| articulat | procuratorul | procuratorii |