plocon
/plo'kon/Etimologie
Din slavă (veche) poklonŭ.
Definiții
- dar omagial intrând în obligațiile vasalilor către Poartă sau ale supușilor către curtea domnească sau către stăpânul moșiei; (astăzi, fam.) dar, cadou (făcut adesea pentru un serviciu, o favoare).
- (spec.) dar care se dă nașilor (la nuntă, la botez sau în anumite ocazii).
- (înv.) jertfă, ofrandă.
- (și în sintagma plocon de nume) denumire dată, în evul mediu, în țările române, unor dări sau daruri, devenite apoi obligații ale birnicilor.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | plocon | plocoane |
| genitiv-dativ | ploconului | plocoanelor |
| vocativ | ploconule | plocoanelor |
| articulat | ploconul | plocoanele |