plean
/ple̯an/Etimologie
Din slavă (veche) plĕn.
Definiții
- (înv. și pop.) pradă (de război), captură; rechiziție.
- jaf.
- grup de prizonieri, ceată de oameni robiți.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | plean | pleanuri |
| genitiv-dativ | pleanului | pleanurilor |
| vocativ | pleanule | pleanurilor |
| articulat | pleanul | pleanurile |