placentă
/pla'ʧen.tə/Etimologie
Din latină, franceză placenta.
Definiții
- (anat.) organ musculos și spongios care se formează în perioada de gestație la majoritatea mamiferelor și care face legătura între mamă și embrion, servind la nutriția și respirația acestuia, eliminându-se la naștere; casă, căiță, cămașă, loc.
- (bot.) loc, porțiune din pereții ovarului pe care se fixează ovulele.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | placentă | placente |
| genitiv-dativ | placentei | placentelor |
| vocativ | placentă | placentelor |
| articulat | placenta | placentele |
Sinonime: 1: (anat.) (reg.) casă, căiță, cămașă, curătoare, îmbrăcăminte, loc, locșor, locuț, lupșor, matcă, mitră, nadră, perdea, plod, prapur, soartă, strat, casa-copilului, mama-muierii, (prin Transilv.) sălaș