piron
/piˈron/Etimologie
Din slavă (veche) pironŭ.
Definiții
- cui (de oțel) lung și gros, curbat (în unghi drept) la unul din capete și folosit la îmbinarea pieselor unei construcții de lemn, la fixarea unui obiect greu pe perete etc.; (p.gener.) cui mare.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | piron | piroane |
| genitiv-dativ | pironului | piroanelor |
| vocativ | pironule | piroanelor |
| articulat | pironul | piroanele |