pantă
/'pan.tə/Etimologie
Din franceză pente.
Definiții
- porțiune de teren cu suprafața înclinată față de planul orizontal, care formează de obicei versantul unei forme de relief; povârniș, coastă.
- unghi ascuțit format de o dreaptă sau de un plan cu dreapta sau cu planul orizontal; tangenta trigonometrică a acestui unghi; înclinare față de orizontală.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | pantă | pante |
| genitiv-dativ | pantei | pantelor |
| vocativ | pantă | pantelor |
| articulat | panta | pantele |