parcan
/par'kan/Etimologie
Din poloneză parkan, ucraineană паркан (parkan), maghiară párkány.
Definiții
- îngrăditură de lemn făcută pentru zăgăzuirea apelor.
- bârnă întrebuințată la construirea unui dig, a unui pod etc.
- fortificație făcută în trecut din bârne, scânduri etc.; zid de apărare, parapet.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | parcan | parcane |
| genitiv-dativ | parcanului | parcanelor |
| vocativ | parcanule | parcanelor |
| articulat | parcanul | parcanele |