orienta
/o.ri.enˈta/Etimologie
Din franceză orienter. Confer italiană orientare.
Definiții
- (v.refl.) a ști încotro să se îndrepte pentru a ajunge la destinație, a recunoaște, a stabili direcția, a găsi drumul; p. ext. a găsi calea cea mai bună de urmat într-o anumită împrejurare, atitudinea, soluția cea mai potrivită, a acționa adecvat.
- (v.tranz.) a îndrepta pe cineva într-o anumită direcție.
- (v.tranz.) a așeza pe cineva sau ceva într-o anumită poziție sau direcție față de 3punctele cardinale.
- (fig.) a îndruma, a îndrepta, a dirija.
- (v.refl.) a se călăuzi după..., a se conduce.
- (mat.) a da un sens unei drepte; a alege un sens de rotație în plan în jurul unui punct.
- forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru orienta.
Exemple
- Orienta pe teren.
- Orienta după soare.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| verb | orienta | orientau |
Sinonime: apuca, călăuzi, îndruma, dirija
Antonime: deruta, (se) dezorienta