Etimologie

Din franceză orienter. Confer italiană orientare.

Definiții

1. (v.refl.) a ști încotro să se îndrepte pentru a ajunge la destinație, a recunoaște, a stabili direcția, a găsi drumul; p. ext. a găsi calea cea mai bună de urmat într-o anumită împrejurare, atitudinea, soluția cea mai potrivită, a acționa adecvat.
2. (v.tranz.) a îndrepta pe cineva într-o anumită direcție.
3. (v.tranz.) a așeza pe cineva sau ceva într-o anumită poziție sau direcție față de 3punctele cardinale.
4. (fig.) a îndruma, a îndrepta, a dirija.
5. (v.refl.) a se călăuzi după..., a se conduce.
6. (mat.) a da un sens unei drepte; a alege un sens de rotație în plan în jurul unui punct.
7. forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru orienta.

Exemple

• Orienta pe teren.
• Orienta după soare.

Declinare

Sinonime: apuca, călăuzi, îndruma, dirija

Antonime: deruta, (se) dezorienta

Etimologie

Din orienta.

Definiții

1. forma de persoana a I-a plural la prezent pentru orienta.
2. forma de persoana a I-a plural la conjunctiv prezent pentru orienta.

Etimologie

Din orienta.

Definiții

1. forma de persoana a I-a singular la imperfect pentru orienta.
2. forma de persoana a I-a plural la imperfect pentru orienta.