oregano
/o.re'ga.no/Etimologie
Din italiană origano < greacă antică ὀρίγανον (oríganon); compus din cuvintele ὄρος (oros, „munte”) + verbul γανοῦσθαι (ganousthai, „a face plăcere”).
Definiții
- (bot.) (Origanum vulgare) plantă erbacee perenă aromatică, cu tulpina păroasă, cu flori roșii-purpurii, întrebuințată la vopsit și în farmacie.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | oregano | — |
| genitiv-dativ | oreganoului | — |
| articulat | oreganoul | — |
Sinonime: (bot.) sovârf, măghiran sălbatic