ordin
/'or.din/Etimologie
Din franceză ordre < latină ordo, ordinis.
Definiții
- dispoziție obligatorie, scrisă sau orală, dată de o autoritate sau de o persoană oficială pentru a fi executată întocmai; poruncă.
- (concr.) act care conține o dispoziție cu caracter obligatoriu.
- decorație superioară medaliei.
- categorie sistematică în zoologie și în botanică, superioară familiei și inferioară clasei.
- sistem arhitectonic ale cărui elemente sunt dispuse și proporționate după anumite reguli, pentru a forma un ansamblu armonios și regulat.
- comunitate monahală întâlnită în diverse religii, care susține o propagandă activă în favoarea religiei respective.
- comunitate medievală de cavaleri-călugări care participau la acțiuni războinice.
- rang, categorie (după importanță).
- (înv.) ordine, categorie, domeniu.
- regulă, ordine.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | ordin | ordine |
| genitiv-dativ | ordinului | ordinelor |
| vocativ | ordinule | ordinelor |
| articulat | ordinul | ordinele |