Etimologie

Din latină occupare, franceză occuper.

Definiții

1. (v.tranz.) a pune stăpânire pe..., a lua în stăpânire cu forța armată un teritoriu, un oraș etc.; a cuceri.
2. (v.tranz.) a lua (temporar) în stăpânire, a avea în folosință un imobil, un spațiu locativ.
3. (v.tranz.) a se întinde pe o suprafață, a se situa.
4. (v.tranz.) a reține, a rezerva.
5. (v.tranz.) a lua în primire, a deține un post, o funcție etc.
6. (v.tranz.) (fig.) a deține un loc într-o ierarhie.
7. (v.refl.) a lucra într-un anumit domeniu, a avea drept ocupație sau profesiune; a se îndeletnici cu...
8. (v.refl.) (cu determinări introduse prin prep. „de”) a se consacra unei preocupări temporare.
9. (v.tranz.) (înv.) a preocupa, a absorbi.
10. (v.refl.) a se interesa, a se îngriji de cineva sau de ceva; a acorda atenție deosebită.
11. forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru ocupa.

Declinare

Etimologie

Din verbul a ocupa.

Definiții

1. (despre un teritoriu; un oraș etc.) cucerit de o armată străină; stăpânit de o putere străină.
2. (despre bunuri mobile sau imobile) stăpânit, deținut (temporar) de cineva; pe (sau în) care stă cineva.
3. (despre posturi) luat în primire, deținut de cineva.
4. (despre persoane) care are mult de lucru, cu multe treburi; preocupat, absorbit; prins.

Etimologie

Din ocupa.

Definiții

1. forma de participiu trecut pentru ocupa.