obstrucție
/ob'struk.ʦi.e/Etimologie
Din franceză obstruction < latină obstructio.
Definiții
- (med.) astupare a lumenului unui organ tubular (trahee, bronhie, intestin, ureter etc.) ca urmare a unui proces, a unui obstacol situat în interiorul organului sau a unei compresiuni exagerate exercitate din afară; ocluzie, obliterare, obliterație.
- tactică folosită în unele parlamente pentru a împiedica, prin prelungirea artificială a discuțiilor, desfășurarea unei dezbateri, a unei acțiuni, a unui proces sau luarea unei hotărâri; (p.ext.) opoziție înverșunată.
- act nereglementar comis în unele discipline sportive (fotbal, handbal etc.), prin care un apărător încearcă să împiedice pe atacantul advers să ajungă mingea, fără ca el însuși să încerce sa o joace.
- acțiune nereglementară prin care un boxer încearcă să-și împiedice adversarul să lovească.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | obstrucție | obstrucții |
| genitiv-dativ | obstrucției | obstrucțiilor |
| vocativ | obstrucție | obstrucțiilor |
| articulat | obstrucția | obstrucțiile |