verb?Ce este un verb?Arată o acțiune, o stare sau o existență. Se conjugă după persoană, număr și timp.Ex.: a merge, a cânta, a fi, a scrie
Etimologie
Din latină obligare. Confer franceză obliger.
Definiții
- (v.tranz.) a constrânge, a sili (pe cineva la ceva); a impune.
- (v.tranz. și refl.) a (se) îndatora.
- (v.refl.) a se angaja, a-și lua o sarcină, o răspundere.
- forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru obliga.
Exemple
- M-a obligat la inactivitate.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|
| verb | obliga | obligau |
Sinonime: 1: condamna, constrânge, forța, nevoi, sili, (pop.) osândi, supune, 2: îndatora, 3: angaja
substantiv?Ce este un substantiv?Denumește ființe, lucruri, fenomene sau idei. Răspunde la întrebarea „cine?” sau „ce?”.Ex.: carte, casă, prieten, fericire
Definiții
- forma de singular articulat pentru obligă.
substantiv?Ce este un substantiv?Denumește ființe, lucruri, fenomene sau idei. Răspunde la întrebarea „cine?” sau „ce?”.Ex.: carte, casă, prieten, fericiregen feminin
Etimologie
Din italiană obbligo.
Definiții
- (înv.) cambie, poliță.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|
| nominativ-acuzativ | obligă | obligi |
| genitiv-dativ | obligii | obligilor |
| vocativ | obligă | obligilor |
| articulat | obliga | obligile |
verb?Ce este un verb?Arată o acțiune, o stare sau o existență. Se conjugă după persoană, număr și timp.Ex.: a merge, a cânta, a fi, a scrie
Definiții
- forma de persoana a III-a singular la prezent pentru obliga.
- forma de persoana a III-a plural la prezent pentru obliga.
- forma de persoana a III-a singular la perfect simplu pentru obliga.
- forma de persoana a II-a singular la imperativ pentru obliga.