năsturel
/nəs.tu'rel/Etimologie
Din nasture + sufixul -el.
Definiții
- diminutiv al lui nasture; năsturaș.
- (bot.) (Nasturtium officinale) plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina târâtoare, cu flori mici, albe, grupate în inflorescențe bogate, întrebuințată ca salată și ca plantă medicinală.
Exemple
- O hăinuță cu năsturei metalici.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | năsturel | năsturei |
| genitiv-dativ | năsturelului | năstureilor |
| vocativ | năsturelule | năstureilor |
| articulat | năsturelul | năstureii |
Sinonime: 1: năsturaș, (reg.) bumbișor, bumbușor, 2: (bot.) cardama, (reg.) bobâlnic, brâncuță, creson, hreniță, năsturea, măcriș-de-baltă