muștiuc
Etimologie
Din germană Mundstück.
Definiții
- piesă detașabilă (de ebonită, de os sau de metal) la instrumentele muzicale de suflat, prin care se suflă.
- capătul metalic cu care se termină un furtun și care servește la concentrarea și dirijarea jetului de lichid.
- piesă de metal sau de lemn căptușită cu tablă și montată la capătul de presare al preselor folosite la fasonarea cărămizilor, a țiglelor etc.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | muștiuc | muștiucuri |
| genitiv-dativ | muștiucului | muștiucurilor |
| vocativ | muștiucule | muștiucurilor |
| articulat | muștiucul | muștiucurile |