miruță
/mi'ru.ʦə/Etimologie
Confer mieriu.
Definiții
- (bot.) (Anchusa officinalis) plantă erbacee cu peri aspri și țepoși, cu flori purpurii sau violete.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | miruță | miruțe |
| genitiv-dativ | miruței | miruțelor |
| vocativ | miruță | miruțelor |
| articulat | miruța | miruțele |
Sinonime: (bot.) (reg.) roșii (pl.), iarbă-de-bou-sălbatică, limba-boului