mecanică
/meˈka.ni.kə/Etimologie
Din mecanic.
Definiții
- știință care studiază mișcarea sau echilibrul corpurilor sub acțiunea forțelor exercitate asupra lor; tehnica procedeelor în care intervin aceste fenomene; mecanotehnică.
- (înv.) mecanism, mașină.
- disciplină tehnică al cărei obiect îl constituie construcția și funcționarea mașinilor, îndeosebi a pieselor și a mecanismelor care servesc la transmiterea mișcării.
- tratat, manual de mecanică.
- specialistă în mecanică.
- persoană care efectuează operații de montaj, de reparare sau de întreținere a utilajelor, mașinilor și aparatelor.
- persoană care supraveghează sau conduce un vehicul sau un motor, cu instalațiile anexe; mașinistă.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | mecanică | mecanici/mecanice |
| genitiv-dativ | mecanicii/mecanicei | mecanicilor/mecanicelor |
| vocativ | mecanică/mecanico | mecanicilor/mecanicelor |
| articulat | mecanica | mecanicile/mecanicele |