← înapoi la căutare

marca

/marˈka/
verb?Ce este un verb?Arată o acțiune, o stare sau o existență. Se conjugă după persoană, număr și timp.Ex.: a merge, a cânta, a fi, a scrie

Etimologie

Din germană markieren, franceză marquer.

Definiții

  1. (v.tranz.) a face, a aplica un semn caracteristic pe un obiect, pe un animal etc., pentru a-l deosebi de altele.
  2. (v.tranz.) a imprima, pe un obiect de metal prețios, semnul oficial care îi garantează calitatea și autenticitatea.
  3. (v.tranz.) (fig.) a constitui o notă specifică, o trăsătură caracteristică; a reprezenta, a ilustra.
  4. (v.tranz.) a scoate în evidență, a releva, a sublinia; a manifesta.
  5. (v.tranz.) a constitui o dovadă; a indica, a dovedi.
  6. (v.tranz.) a delimita un teren, o suprafață etc. prin linii, semne; a însemna.
  7. (v.tranz.) (sport) a obține unul sau mai multe puncte într-o competiție, într-un joc; a înscrie.
  8. (v.tranz.) a supraveghea pe unul sau pe mai mulți jucători din echipa adversă, pentru a-i împiedica să întreprindă acțiuni ofensive, sau să marcheze.
  9. forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru marca.

Declinare

CazSingularPlural
verbmarcamarcau

marcă

/ˈmar.kə/
substantiv?Ce este un substantiv?Denumește ființe, lucruri, fenomene sau idei. Răspunde la întrebarea „cine?” sau „ce?”.Ex.: carte, casă, prieten, fericiregen feminin

Etimologie

Din neogreacă μαρκα (márka), franceză marque. Confer germană Marke.

Definiții

  1. semn distinct aplicat pe un obiect, pe un produs, pe un animal etc. pentru a-l deosebi de altele, pentru a-l recunoaște etc.
  2. tip, model, inscripție (care indică sursa) de fabricație.
  3. (înv.) stemă; blazon, emblemă.
  4. fisă de metal cu număr de ordine, cu care lucrătorii își dovedesc prezența la lucru sau pe care o lasă în schimbul uneltelor primite.
  5. piatră sau bucată de șină vopsită în alb, așezată transversal între două linii de cale ferată care se întretaie, pentru a indica ramificația liniei ferate și locul până unde pot înainta vehiculele fără pericol de ciocnire.
  6. (fig.) semn distinctiv, trăsătură specifică, însușire caracteristică; particularitate.
  7. unitate monetară principală în unele țări europene.
  8. nume dat în statul franc și în Germania medievală comitatelor de frontieră, aflate sub guvernare militară.
  9. obște sătească din Europa apuseană medievală, în care pământul arabil rămâne proprietate privată.
  10. (adesea determinat prin „poștală”) mic imprimat emis de stat și care, aplicat sau tipărit pe scrisori, pe unele colete etc., servește drept plată anticipată a transportului poștal.

Exemple

  • Marcă de automobil.

Declinare

CazSingularPlural
nominativ-acuzativmarcămărci
genitiv-dativmărciimărcilor
vocativmarcămărcilor
articulatmarcamărcile

marcă

/ˈmar.kə/
verb?Ce este un verb?Arată o acțiune, o stare sau o existență. Se conjugă după persoană, număr și timp.Ex.: a merge, a cânta, a fi, a scrie

Etimologie

Din marca.

Definiții

  1. forma de persoana a III-a singular la perfect simplu pentru marca.

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică