lustruitor
/lus.tru.i'tor/Etimologie
Din a lustrui + sufixul -tor.
Definiții
- persoană care efectuează operația de lustruire.
- instrument confecționat din oțel sau din bronz cromat, cu mâner de lemn, care servește în legatorie la lustruirea legăturilor de piele.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | lustruitor | lustruitori |
| genitiv-dativ | lustruitorului | lustruitorilor |
| vocativ | lustruitorule | lustruitorilor |
| articulat | lustruitorul | lustruitorii |