limbariță
/lim'ba.ri.ʦə/Etimologie
Din limbă + sufixul -ariță.
Definiții
- (bot.) (Alisma plantago-aquatica) plantă cu tulpina dreaptă, ramificată, cu flori mici, albe sau trandafirii, care crește prin locuri umede.
- (fig.) (fam.) tendință, înclinație de a vorbi mult (și fără rost), de a flecări, de a trăncăni.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | limbariță | limbarițe |
| genitiv-dativ | limbariței | limbarițelor |
| vocativ | limbariță | limbarițelor |
| articulat | limbarița | limbarițele |
Sinonime: 1: (bot.) (reg.) limba-bălților, limba-broaștei, limba-oii, pătlagină-de-apă, podbal-de-apă