invocator
/in.vo.ka'tor/Etimologie
Din a invoca + sufixul -tor (după franceză invocatoire, invocateur).
Definiții
- care face o invocație, care invocă.
Din a invoca + sufixul -tor (după franceză invocatoire, invocateur).
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | invocator | invocatori |
| genitiv-dativ | invocatorului | invocatorilor |
| vocativ | invocatorule | invocatorilor |
| articulat | invocatorul | invocatorii |
Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică