inteligență
/in.te.liˈʤen.ʦə/Etimologie
Din franceză intelligence < latină intelligentia, germană Intelligenz, rusă интeлигeнkия (inteligenciia).
Definiții
- capacitatea de a înțelege ușor și bine, de a sesiza ceea ce este esențial, de a rezolva situații sau probleme noi pe baza experienței acumulate anterior; deșteptăciune.
- persoană inteligentă.
- (înv.; art.) totalitatea intelectualilor; intelectualitate.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | inteligență | inteligențe |
| genitiv-dativ | inteligenței | inteligențelor |
| vocativ | inteligență | inteligențelor |
| articulat | inteligența | inteligențele |