instrumentație
/in.stru.men'ta.ʦi.e/Etimologie
Din franceză instrumentation.
Definiții
- etapă în procesul de creație a unei piese muzicale pentru orchestră, în care autorul repartizează ceea ce revine spre executare fiecărui instrument în parte.
- ramură a științei muzicale care se ocupă cu descrierea particularităților instrumentelor.
- operație de extragere, cu ajutorul unor dispozitive speciale, a unei unelte sau a unei piese rămase accidental într-un puț de petrol.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | instrumentație | instrumentații |
| genitiv-dativ | instrumentației | instrumentațiilor |
| vocativ | instrumentație | instrumentațiilor |
| articulat | instrumentația | instrumentațiile |