inducție
/inˈduk.ʦi.e/Etimologie
Din franceză induction < latină inductio.
Definiții
- formă fundamentală de raționament, care realizează trecerea de la particular la general.
- producere sau influențare a unui fenomen de către un alt fenomen altfel decât printr-o acțiune mecanică nemijlocită.
- mecanism nervos prin care o stare de excitație sau de inhibiție aflată într-un centru nervos favorizează sau determină apariția stării opuse într-un alt centru nervos.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | inducție | inducții |
| genitiv-dativ | inducției | inducțiilor |
| vocativ | inducție | inducțiilor |
| articulat | inducția | inducțiile |