horitură
/ho.ri'tu.rə/Etimologie
Din a hori + sufixul -tură.
Definiții
- (reg.) rotocol mare de fân, adunat din poloage ori risipit din căpițe ca să se usuce; horiște.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | horitură | horituri |
| genitiv-dativ | horiturii | horiturilor |
| vocativ | horitură | horiturilor |
| articulat | horitura | horiturile |