hebetudine
/he.be'tu.di.ne/Etimologie
Din franceză hébétude < latină hebetudo, hebetudinis.
Definiții
- stare maladivă de toropeală, din care cauză bolnavul este cufundat într-o amorțire generală, fără delir sau halucinații.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | hebetudine | hebetudini |
| genitiv-dativ | hebetudinii | hebetudinilor |
| vocativ | hebetudine | hebetudinilor |
| articulat | hebetudinea | hebetudinile |