haiduc
/hajˈduk/Etimologie
Din turcă otomană حیدود (haydud, haydut) < maghiară hajdúk, forma de plural pentru hajdú. Confer bulgară хайдук (hajduk), sârbocroată hajduk.
Definiții
- om care, răzvrătindu-se împotriva asupririi, își părăsea casa și trăia în păduri, singur sau în cete, jefuind pe bogați și ajutând pe săraci; haramin.
- (înv.) soldat mercenar.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | haiduc | haiduci |
| genitiv-dativ | haiducului | haiducilor |
| vocativ | haiducule | haiducilor |
| articulat | haiducul | haiducii |