geniu
/ˈʤe.nju/Etimologie
Din latină genius, franceză génie.
Definiții
- cea mai înaltă treaptă de înzestrare spirituală a omului, caracterizată printr-o activitate creatoare ale cărei rezultate au o mare însemnătate; persoană care are o asemenea înzestrare.
- fire, natură, caracter specific.
- (mitol.; azi în stilul poetic) spirit protector; duh (bun sau rău).
- armă militară care cuprinde trupe specializate pentru executarea lucrărilor de fortificații, de drumuri, de poduri etc.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | geniu | genii |
| genitiv-dativ | geniului | geniilor |
| vocativ | geniule | geniilor |
| articulat | geniul | geniile |