fălțuitor
/fəl.ʦu.i'tor/Etimologie
Din a fălțui + sufixul -tor.
Definiții
- persoană calificată în operațiile de fălțuire.
- unealtă (rindea specială, cuțit etc.) cu care se fălțuiește.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | fălțuitor | fălțuitori |
| genitiv-dativ | fălțuitorului | fălțuitorilor |
| vocativ | fălțuitorule | fălțuitorilor |
| articulat | fălțuitorul | fălțuitorii |