furcuță
/fur'ku.ʦə/Etimologie
Din furcă + sufixul -uță.
Definiții
- diminutiv al lui furcă; furchiță.
- (reg.) furculiță.
- partea cornoasă a copitei la cal, de forma unei piramide culcate cu vârful înainte, care se află în porțiunea posterioară a tălpii și care are rolul de a proteja țesuturile vii și de a amortiza șocurile.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | furcuță | furcuțe |
| genitiv-dativ | furcuței | furcuțelor |
| vocativ | furcuță | furcuțelor |
| articulat | furcuța | furcuțele |