fugi
/fuˈdʒi/Etimologie
Din latină pop. fugire (fugere).
Definiții
- (v.intranz.) a se deplasa cu pași repezi, a se mișca iute într-o direcție, a merge în fugă; a alerga, a goni.
- (despre lapte și despre alte lichide) a da în foc (când fierbe).
- (urmat de determinări introduse prin prep. "după") a urmări în fugă, a alerga pe urmele cuiva pentru a-l ajunge, pentru a-l prinde.
- (fig.) (despre vreme sau despre unități de timp) a trece repede, a se scurge rapid.
- (fig.) (despre peisaje din natură) a se perinda prin fața ochilor cuiva care trece în viteză (călare sau într-un vehicul).
- a părăsi în grabă (și pe ascuns) un loc pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere; (despre un deținut) a evada; (despre un ostaș) a dezerta.
- (despre îndrăgostiți) a-și părăsi pe ascuns familia, plecând să trăiască împreună.
- a se depărta, a se retrage dintr-un loc.
- (urmat de determinări introduse prin prep. "de") a se sustrage, a se eschiva, a evita.
Exemple
- Calul fuge.
- Timpul fuge.
- Au fugit de la locul faptei.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| verb | fugea | fugeau |
Sinonime: 1: alerga, goni, (înv. și reg.) cure, (reg.) (se) încura, (Bucov.) scopci, 8: se căra, (fam.) se cărăbăni, se mătrăși, o șterge, o tuli
Antonime: sta