fruntar
/frun'tar/Etimologie
Din latină frontale sau frunte + sufixul -ar.
Definiții
- grindă principală care mărginește prispa în partea de sus și pe care se sprijină grinzile secundare ale casei.
- curea care leagă cele două părți laterale ale căpețelei și care trece peste fruntea calului.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | fruntar | fruntare |
| genitiv-dativ | fruntarului | fruntarelor |
| vocativ | fruntarule | fruntarelor |
| articulat | fruntarul | fruntarele |