fonotecă
/fo.no'te.kə/Etimologie
Din franceză phonothèque.
Definiții
- colecție de înregistrări sonore pe discuri, pe benzi de magnetofon etc., care se folosește la sonorizarea unor producții artistice (în cinematografie, televiziune, etc.).
- mobilă sau încăpere special amenajată în care este depozitată o astfel de colecție.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | fonotecă | fonoteci |
| genitiv-dativ | fonotecii | fonotecilor |
| vocativ | fonotecă | fonotecilor |
| articulat | fonoteca | fonotecile |