făcătură
/fə.kə'tu.rə/Etimologie
Din a face + sufixul -ătură.
Definiții
- (pop.; în superstiții) farmec, vrajă (făcută cuiva); mijloc întrebuințat de vrăjitoare în farmecele sale.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | făcătură | făcături |
| genitiv-dativ | făcăturii | făcăturilor |
| vocativ | făcătură | făcăturilor |
| articulat | făcătura | făcăturile |