eretele
/eˈre.te.le/Etimologie
Din erete.
Definiții
- forma de singular articulat pentru erete.
erete
/eˈre.te/Etimologie
Etimologie necunoscută. Probabil de la arete („berbec de prăsilă”), datorită modului său de a se repezi să împungă (Scriban). Mai puțin probabilă derivare propusă de Diculescu, Elementele, 488, din greacă antică ἱεράϰιος (hierákios), prin intermediul unei variante ionice *ἱερήϰιος (ieríkios) (după Pascu, Suf., 39, din neogreacă γεράκι (geráki), confer macedoromână g’iraz. După DAR, din maghiară harács („varietate de vultur”).
Definiții
- gen de păsări răpitoare de zi, asemănătoare cu uliii, cu corpul zvelt, ciocul scurt și foarte încovoiat și cu câte un disc de pene pe părțile laterale ale capului (Circus); pasăre din acest gen.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | erete | ereți |
| genitiv-dativ | eretelui | ereților |
| vocativ | erete | ereților |
| articulat | eretele | ereții |
Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică