eres
/e'res/Etimologie
Din greacă antică αἵρεσις (haíresĭs) (sec. XVII; cf. Iordan, Dift. 145; Murnu 22), prin intermediul slavă (veche) eresĩ. Este dublet de la erezie, din franceză hérésie.
Definiții
- credință în forțe miraculoase, supranaturale; concepție falsă (transformată în deprindere); prejudecată, superstiție, eroare.
- (fig.) ceea ce se abate de la concepțiile comune (ale unei societăți); (p.ext.) rătăcire, păcat.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | eres | eresuri |
| genitiv-dativ | eresului | eresurilor |
| vocativ | eresule | eresurilor |
| articulat | eresul | eresurile |