emonctoriu
/e.monkˈto.rju/Etimologie
Din franceză émonctoire.
Definiții
- organ sau deschizătură naturală a corpului prin care se elimină secrețiile sau umorile.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | emonctoriu | emonctorii |
| genitiv-dativ | emonctoriului | emonctoriilor |
| vocativ | emonctoriule | emonctoriilor |
| articulat | emonctoriul | emonctoriile |