dracilă
/'dra.ʧi.lə/Etimologie
Origine incertă. Ar putea proveni din slavă dračĭ („mur”) (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Cihac, II, 100; Tiktin; Conev 46), confer bulgară dračka, rusă dračije, derivat ca racilă de la rac. După G. Meyer, Neugr. St., II, 26 și Pascu, Arch. Rom., VI, 231, din bulgară dračka, de unde și neogreacă δράτσινον (drátsinon). Mai puțin probabilă este originea tracică presupusă de Iordan, Dift., 254, urmându-l pe Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 276, care se gândea la un cuvânt dac, *drocila.
Definiții
- (bot.) (Berberis vulgaris) arbust spinos cu flori galbene și cu fructe în formă de boabe roșii, cultivat adesea ca gard viu.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | dracilă | dracile |
| genitiv-dativ | dracilei | dracilelor |
| vocativ | dracilă | dracilelor |
| articulat | dracila | dracilele |
Sinonime: (bot.) (reg.) agriș-roșu, lemn-galben, măcriș-păsăresc, măcriș-spinos