dizgrație
/diz'gra.ʦi.e/Etimologie
Din italiană disgrazia. Confer franceză disgrâce.
Definiții
- pierdere a favorii, a bunăvoinței, a grației unul monarh, a unei persoane influente, a unui superior.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | dizgrație | dizgrații |
| genitiv-dativ | dizgrației | dizgrațiilor |
| vocativ | dizgrație | dizgrațiilor |
| articulat | dizgrația | dizgrațiile |